Baia este spaţiul în care ne facem rutina de dimineaţă şi de seară. Considerăm că locul unor obiecte este fix acolo şi suntem convinşi că respectăm regulile de igienă şi că avem o baie foarte curată. În realitate, multe dintre lucrurile pe care le ţinem acolo acumulează o cantitate mare de bacterii care ne pot cauza probleme.
Periuţa de dinţi
Toţi o ţinem în baie, pentru că este foarte comod să intri şi să o ai la îndemână. Însă din păcate, mediul umed nu este potrivit, pentru că periuţa de dinţi nu reuşeşte să se usuce de la o spălare la alta. În plus, cercetătorii au descoperit materii fecale pe 60% dintre periuţele de dinţi care se află într-o baie pe care o folosesc mai mulţi membri ai familiei. Cel mai bine ar fi să ţinem acest obiect în dormitor, sau într-o zonă mai uscată a casei, şi să folosim un suport special care să protejeze periuţa de dinţi de bacterii.
Medicamentele
Căldura şi umiditatea din baie compromit eficacitatea medicamentelor. În unele cazuri, acestea pot chiar să-şi piardă proprietăţile înainte de termenul de expirare trecut pe ambalaj. Cel mai bine este să păstrăm medicamentele într-un sertar dintr-un dulap ce se află într-o zonă cu aer proaspăt şi uscat. În plus, este bine să le ţinem în propriul ambalaj. De evitat să le punem în bucătărie, pentru că există aceeaşi umiditate ca în baie.
Lamele de ras
Mediul umed le face să se deterioreze mai repede, pentru că pe părţile metalice se depune treptat rugina. Singurul mod în care pot fi păstrate în baie este să fie sigilate în ambalajul original. Aceeaşi precauţie trebuie să o avem în cazul foarfecelor sau a obiectelor ce au o parte metalică şi pot rugini mai repede dacă sunt expuse la umiditate.
Produsele cosmetice
Fardurile, fondul de ten, rujurile, pudra şi parfumurile este de preferat să le păstrăm în dormitor. Umiditatea le deteriorează. În plus, cele deschise pot acumula bacterii. Şi încă ceva: dacă vreţi ca oja să se menţină lichidă mai mult timp, păstraţi-o în frigider.
Prezervativele
Dacă v-aţi gândit că baia este locul ideal să le păstraţi pentru că e mai discret, vă înşelaţi. Şi calitatea acestora este afectată de mediul umed, aşa că mai bine le puneţi într-un sertar al noptierei.
Pieptenii şi periile
Dacă nu sunt păstrate corespunzător, acumulează şi acestea bacterii. Nu ajută nici dacă le ţinem într-un sertar din baie. Umiditatea favorizează proliferarea bacteriilor, iar în timp se formează mucegaiul. Tot o comodă din dormitor ar fi un loc mai potrivit.