Când eşti tânăr simţi că poţi să zbori, atât de multă energie ai, însă există şi momente în care, în ciuda vârstei, începi să ,,scârţâi”. Printre cele mai păcătoase dureri este cea de spate. Petrecem ore în şir la computer şi asta ne afectează din ce în ce mai mult. Aşa am păţit şi eu.
De la o mică durere de spate am ajuns la dureri insuportabile, chiar şi de picioare, aşa că am făcut mai multe investigaţii, iar recomandarea medicului a fost să fac fizioterapie, masaj şi kinetoterapie.
Am deci să fac procedurile la Medlife. Iniţial am crezut că mă voi plictisi la kinetoterapie, pentru că văzusem pe internet nişte exerciţii care păreau foarte simple, doar să ridici o mână şi să plimbi un picior 🙂 Cel puţin aşa păreau. Dar am constatat că m-am înşelat.
În primele şedinţe durerea chiar s-a acutizat, dar m-am liniştit, pentru că mi s-a spus că este normal să fie aşa. Kinetoterapia m-a ajutat foarte mult şi exerciţiile învăţate le-am aplicat şi la gimnastica de acasă.
Cel mai interesant şi miraculos lucru a fost însă o procedură care iniţial m-a speriat ca idee. Pentru că cele mai mari probleme le aveam în zona cervicală, Robert Stănculeţ, fiziokinetoterapeutul care mi-a monitorizat şedinţele, mi-a propus să facem elongaţii. În neştiinţa mea, mă temeam să nu mi se frangă gâtul, pentru că procedura presupune tracţiunea diverselor regiuni ale coloanei. Totuşi am avut încredere în specialist.
Îmi simţeam gâtul ca pe un acordeon 🙂 Dar a fost cât 10 medicamente la un loc. Durerile pe care le aveam nu doar s-au ameliorat, ci mi-au trecut de tot! Am fost atât de încântată de rezultatul terapiei, încât am vrut să vă povestesc şi vouă, poate dacă vreodată vă confruntaţi cu sâcâitorele dureri de spate, să întrebaţi specialiştii dacă puteţi încerca şi o astfel de procedură.
Robert Stănculeţ, mulţumesc că mi-ai ,,pus la loc” capul pe umeri! 🙂