Maşina a avansat de ceva timp de la statutul de vehicul la cel de ,,a doua casă”. Asta pentru că petrecem tot mai multe ore la volan, aşa că fiecare încearcă să îşi facă maşina cât mai comodă şi mai primitoare. Unii dintre noi însă, au avansat-o chiar la rangul de ,,prieten” aş spune, altfel nu-mi explic de ce o accesorizează mai ceva ca pe un animal de companie.
Zilele trecute mi-a atras atenţia o maşină foarte ochioasă, la propriu. Avea nişte gene de invidiat! Nu m-am putut abţine să nu o fotografiez. În acelaşi timp încercam să-mi imaginez cum arată ,,stăpâna” (cu siguranţă nu aparţinea unui bărbat…). Şi m-am întrebat de ce ţi-ai accesoriza maşina astfel? Să le facă din ochi trecătorilor? Deja vizualizam un dialog între proprietară şi vehicul: Fată, îţi place ce gene ţi-am pus? Vezi cum întorc toţi capul după tine? – Da, fată, silicoane când îmi pui?”
Apoi mi-au trecut prin minte imagini cu maşini accesorizate, pe care le-am tot văzut pe străzi. Unele cu abţibilduri cu lăbuţe de căţel, altele cu floricele, fluturaşi. Oricum proprietarul autoturismului nu vede aceste desene, că doar stă la volan. 
În plus, cu astfel de accesorii, e ca şi cum ai lăsa scris la lunetă sau parbriz: Atenţie, femeie la volan! De parcă n-ar fi destule poveşti despre îndemânarea doamnelor la volan…
Oare de ce bărbaţii îşi tunează maşinile doar cu spoilere, praguri, jante aliaj şi altele de acest gen? Adică ar putea să aleagă şi ei o barbă, un perciune sau abţibilduri cu zombie şi Fifa, nu? Până mă lămuresc eu de ce unele femei ţin să-şi sublinieze feminitatea punându-şi amprenta şi pe look-ul maşinii, vă arăt cum în America au încercat şi unii bărbaţi să-şi masculinizeze autoturismul 🙂
Alberta Forgiarini 