E o nouă zi, deci ,,intrăm în priză”, pentru că nu-i aşa, niciodată nu ne ajung cele 24 de ore! Pentru a fi totuşi cât mai productivi, ne agităm, încercăm să facem o mie de lucruri în acelaşi timp şi ne enervăm. Nu toţi însă intrăm în acest ritm alert, ci doar o parte dintre noi. Pentru că unii sunt exact opusul, adică par impasibili la agitaţia din jurul lor, par lipsiţi de griji, intangibili.
Parcă nu contează că timpul ne presează sau că ceilalţi se dau peste cap pentru orice problemă. Sunt acei oameni care se mişcă încet, vorbesc rar, sunt tacticoşi, nu fac niciodată două lucruri în acelaşi timp (de exemplu să vorbească la telefon şi să răspundă tot atunci la o întrebare banală) şi nu se stresează cu probleme de genul ,,ce voi face mâine”, ,,cum ies din situaţia aia”. Nici măcar nu se contrazic cu cei din jur şi îi scot din minţi pe cei care ,,gonesc” zi de zi. Par că au tot timpul din lume, nu se grăbesc pe stradă, la magazin sau în trafic şi nu se agită la serviciu.
Totul, spre disperarea celor care niciodată nu au destul timp şi ,,aleargă”, crezând că aşa sunt mult mai utili societăţii.
Totuşi, dacă ne mişcăm în viteză sau reluare tot acolo ajungem, dacă ne impacientăm sau nu, tot aceleaşi probleme le vom avea de înfruntat. Singura diferenţă este felul în care alegem să trăim fiecare zi, pentru că uneori uităm parcă să respirăm, uităm că putem asculta o melodie în trafic în loc să ne enervăm (pentru că tot la destinaţie ajungem până la urmă) şi uităm că putem găsi soluţii şi dacă nu ne panicăm.
Da, e minunată adrenalina! Doar că s-ar putea să albim înainte de vreme alergând cu limba scoasă pe culoarul vieţii. Dacă alegem viteza melcului, paşii sunt mai lini, dar parcă nu mai simţim la fel gustul vieţii.
Sarea şi piperul dau farmecul, dar…excesul dăunează întotdeauna. Mai ales stării de spirit. So… nu uitaţi să vă opriţi măcar o dată pe zi pentru a zâmbi 🙂
Alberta Forgiarini 