Alberta Forgiarini

Cea mai bună hrană a omului este comunicarea. Dacă nu mă credeţi, vă convingeţi cu doar câteva exemple. Eu cel puţin la concluzia asta am ajuns.

Prima dată când m-am gândit la asta a fost când mă deplasam cu un taxi. Chiar dacă nu e un traseu lung, şi 5 minute ţi se par o viaţă de om. Fără să vrei, sau fără să ai curiozităţi, să pui întrebări, afli mai mult decât te-ai gândit vreodată şi poate şi decât îţi doreai. Taximetristul începe să-ţi relateze viaţa lui, ba chiar detalii intime.

Eventual îşi varsă năduful după ce s-a certat cu soţia, ,,o cretină” spune el, povesteşte cum a vândut o maşină ca să-i ia alta fiului, apoi se plânge de ,,nemernicii” care ne conduc şi nu uită să-ţi dea sfaturi. Fie legate de unde găseşti cele mai ieftine lucruri, fie de cea mai bună shaorma. Şi oricum nu ai cum să fii în postura de simplu ascultător. Nu! Pentru că te asaltează cu zeci de întrebări: unde mergi, unde stai, dacă dai mult pe chirie sau rată, în ce direcţie ţi se pare că merge ţara etc.

Treci printr-un adevărat interviu. Credeţi-mă, singura posibilitate de a scăpa e să vorbiţi la telefon pe toată durata călătoriei. Chiar dacă vă urmăreşte cu privirea prin oglinda retrovizoare, sperând să încheiaţi convorbirea, ca să mai apuce şi el să se confeseze.

Aşa am realizat că tânjim după comunicare. Şi nu vorbesc doar despre taximetrişti. Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin aşa. Pentru că aceleaşi discuţii, pe larg, cu necunoscuţi, le avem când aşteptăm la medic sau când stăm la vreo coadă să plătim câte ceva.

Avem nevoie să comunicăm, să vorbim chiar şi despre banalităţi. Deşi declarăm că nu ne pierdem timpul cu astfel de prostii, o conversaţie despre ,,nimicuri” ne face să ne simţim mai bine. Pentru că oricine simte nevoia să fie ascultat şi să trezească interesul celuilalt. Poate pentru că uneori ne cenzurăm faţă de cei apropiaţi, ajungem să ne deschidem sufletul unor necunoscuţi, pentru că ei nu ne judecă şi nu ne pot răni, deci le vorbim fără reţineri.

Se spune că omul are câteva nevoi fundamentale, printre care nevoia de a spune, de a fi înţeles, şi de a influenţa. Poate ne-am simţi mai bine dacă am avea curajul să ne destăinuim prietenilor. Adică să vorbim despre preocupările noastre, despre plăcerile noastre, despre lucrurile care ne fac să zâmbim sau să ne bucurăm.