Ce ne-am face fără Facebook? Am fi total debusolaţi. Pe facebook afli noutăţi, îţi faci noi cunoştinţe, te enervezi, zâmbeşti, adică e a doua viaţă, a doua familie, bineînţeles, virtuală. Dar cercetătorii americani spun că există şi nişte dezavantaje. De exemplu, facebook-ul ÎNGRAŞĂ. Nu pentru că ar conţine calorii. Ci pentru că este în strânsă legătură cu junk food-ul.
Studiile au arătat că socializarea pe facebook duce la creşterea încrederii de sine şi faţă de prietenii virtuali, dar în acelaşi timp scade autocontrolul. Astfel, utilizatorii tind să consume mult mai multe gustări nesănătoase după ce au navigat pe facebook. Ţinem la imaginea pe care o prezentăm prietenilor prin intermediul reţelei de socializare, dar momentul scurt în care ne creşte autostima ne face să ne relaxăm şi să nu mai fim atenţi la ce consumăm ulterior.
Americanii au ajuns la concluzia că deşi facebook ne face să avem o părere mai bună despre noi, cei care socializează mai mult pe facebook decât în viaţa reală sunt mai graşi şi cheltuiesc mai mulţi bani. Dacă ne gândim că românii îşi verifică telefonul chiar şi de 200 de ori pe zi, conform unui studiu EY România, atunci ne putem imagina cam cât de activi suntem şi pe reţelele de socializare.
Cred că vom ajunge să spunem: te-ai cam îngrăşat, consumă facebook cu moderaţie! Sau: Vrei să slăbeşti? Ia mâna de pe facebook! 🙂
Caloriile sunt niște ființe diabolice care vin noaptea în casele noastre și ne strâmtează hainele din șifonier.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da! Sa cautam un spray care sa le anihileze! :))
ApreciazăApreciază