Sunt foarte obosit. Asta auzim şi spunem şi noi la rândul nostru tot mai des. Ba chiar ni se spune ,,generaţia obosită”. Şi nu e foarte departe de adevăr această catalogare.
Nu ne mai trezim ,,cu noaptea în cap” aşa cum o făceau părinţii sau bunicii noştri, mai ales dacă avem o zi liberă. Pentru noi, prânzul a devenit dimineaţă. Noi nu stăm ore în şir la coadă la lapte, ci putem să cumpărăm aproape orice, la orice oră. Şi totuşi…ne e lene să coborâm uneori şi după o pâine. Mai demult, ca să poţi vedea bine un program la televizor, trebuia să mişti antena. Acum e o tragedie dacă nu găseşti telecomanda. Ba chiar am auzit că unora le este lene să răspundă la telefonul mobil!
Facem lucrurile din inerţie, pentru că aşa trebuie, încercăm să dăm randament în programul impus de muncă şi apoi….shutdown. Se rupe filmul. Nu ne mai bucurăm de nimic, suntem obosiţi. Nu ştim să ne administrăm timpul, nu ştim să păstrăm legătura cu prietenii (deşi avem toate mijloacele necesare), facem planuri şi apoi devenim….obosiţi, înainte de a le pune în practică.
Poate ar trebui să ne gândim că nu e atât de epuizant să trăim. ,,Hibernarea” ne-a făcut să pierdem multe lucruri. Nu ne mai bucurăm de aproape nimic. După ce ducem ceva la bun sfârşit, în loc de bucurie, relaxare, simţim…oboseală.
Putem totuşi gusta din viaţă, dacă ,,tragem” puţin de noi. Dacă ne sună un prieten să ne scoată în oraş, chiar dacă ne simţim epuizaţi, să facem un efort, practic tot pentru relaxarea noastră. Să ieşim din rutina zilnică. Să plecăm un weekend fără să fi programat nimic înainte, să ne facem mai mult timp pentru familie, să nu ne fie lene să facem sport, să găsim chef pentru citit, plimbare, un film, să facem o bucurie unui prieten, să ajutăm pe cineva. Poate am fi mai conştiincioşi în viaţa personală dacă ne-am da sarcini de respectat, exact ca la serviciu. Să nu ne permitem să cădem în amorţeală, să infirmăm ,,zvonurile” că generaţia noastră s-a născut obosită şi trăieşte pentru a se odihni.
Alberta Forgiarini 