PROFA DE…

poza profa geograVoi aţi văzut ce şi cât de repede învaţă în ziua de azi copiii? Serios! E fantastic! Abia acum înţeleg povestea aia cu Făt Frumos care creştea într-o lună cât alţii într-un an. Acum nu e basm, e chiar realitate când vine vorba de asimilarea informaţiei. Aşadar, şi dascălii se adaptează, şi programa şcolară, se introduc noi materii, în curând poate şi educaţia sexuală. Pentru că cel mic are dreptul şi libertatea să ştie cât mai multe.

Bun! Însă ce am auzit zilele trecute de la o adolescentă de clasa a IX-a, recunosc că m-a pus pe gânduri. Mi-a povestit ce a făcut la ora de Geografie. Profesoara i-a sfătuit pe proaspeţii liceeni să pună pe o sticlă cu apă un bilet pe care să scrie ,,fericire”, şi astfel o vor atrage asupra lor. Mai mult, i-a încurajat să vorbească frumos cu apa, pentru că particulele îi vor face să se simtă mai bine. Apoi i-a informat că sunt oameni care mănâncă şi beau tot mai puţin, până când ajung să nu se mai alimenteze şi să se hidrateze deloc, iar asta îi face să trăiască mai bine de 100 de ani. V-aş mai povesti şi despre ziua care de fapt are 14 ore şi nu 24… dar deja e prea mult şi mă enervez.

???

E bine că profesoara respectivă are timp să urmeze cursuri de dezvoltare personală. Din partea mea, dacă vrea, poate să se şi integreze în absolut. Dar să nu-şi expună convingerile în faţa unor copii de 14-15 ani. Chiar dacă tema cursului este ,,Universul”. Pentru că universul lor e încă aici, cu picioarele pe pământ. Şi oricât de mult au evoluat lucrurile, nu cred că e cazul ca la clasica întrebare ,,qu’est-ce que vous avez preparer pour aujourd’hui?”, copiii să răspundă: OSHO…

Publicitate

Un gând despre “PROFA DE…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s